Kinetoterapie

 

 

Ce este kinetoterapia?

 

      Kinetoterapia reprezintă terapia prin mișcare prin metode profilactice sau terapeutice și folosește ca principală resursă omul și mișcarea corpului.

Kinetoterapia sau “kinetologia medicală” studiază mecanismele neuro-musculare și articulare care asigură omului activitățile motrice normale și îmbunătățirea calității vieții, cuprinzând totodată înregistrarea, analizarea și corectarea mecanismelor neuro-musculoarticulare deficitatare.

Aceasta desemnează teritoriul unei științe întregi și cuprinde kinetoterapia profilactică = kinetoprofilaxie (menținerea și întărirea stării de sănătate) și kinetoterapia terapeutică (tratarea afecțiunilor).

 

Kinetoterapia constă într-un asamblu de programe individualizate fiecărui pacient, alcătuit din tehnici și principii terapeutice care se adresează sistemelor osteoarticular, neuromuscular și cardiorespirator.

De asemenea, Hipocrate, desemnează în cartea sa intitulată “Despre articulații”: “Organele nu-și conservă capacitatea lor funcțională decât grație utilizării și a unui exercițiu adecvat. Toți care se vor purta astfel își vor asigura o bună sănătate, o dezvoltare armonioasă și o lungă tinerețe”.

Principalele obiectivele ale kinetoterapiei

– Corectarea posturii
– Recuperarea mobilității
– Reeducarea respiratorie
– Recuperarea post-traumatică
– Îmbunătățirea sistemului cardiovascular
– Îmbunătățirea circulației limfatice
– Reducerea și eliminarea durerii
– Inducerea relaxării
– Reeducarea sensibilității
– Restaurarea funcțiilor normale ale nervilor, normalizarea digestiei, funcțiilor endocrine sau chiar funcțiilor unor organe
– Educarea și reeducarea coordonării, controlului și echilibrului
– Îmbunătățirea rezistenței și a forței musculare